În ce echipă a fost Oana Radu la Vocea României. Cum arăta prima dată când a apărut la PRO TV

29 04. 2020, 10:00

Au trecut aproape 9 ani de când Oana Radu a debutat pe piața muzicală din România. Participarea la ”Vocea României” i-a adus acesteia celebritatea. Chiar dacă nu a ajuns în finala competiției, Oana Radu i-a impresionat cu vocea sa atât pe telespectatori, cât și pe jurații emisiunii.

În ce echipă a fost Oana Radu la Vocea României

În 2011, Pro TV a început să difuzeze ”Vocea României”, emisiune care este în continuare una dintre cele mai urmărite în țara noastră. Printre concurenții primului sezon s-a numărat și Oana Radu, care a reușit să întoarcă toate cele 4 scaune cu prima melodie interpretată. Jurații emisiunii erau atunci Marius Moga, Loredana Groza, Horia Brenciu și Smiley.

Oana a ajuns în echipa lui Marius Moga și a fost unul dintre cei cinci concurenți ai artistului care au cântat și în faza spectacolelor difuzate în direct. Cu toate acestea, nu a prins un loc în marea finală. Din echipa lui Moga, în ultimii patru concurenți a fost trimis Cristian Sanda. Primul sezon din Vocea României a fost câștigat până la urmă de Ștefan Stan, din echipa lui Smiley.

Așa arăta Oana Radu în 2011, când a participat la Vocea României

În momentul în care a participat la Vocea României, Oana Radu avea doar 17 ani. Vocea sa i-a cucerit deopotrivă pe jurați și pe telespectatori. Drept urmare, aceasta a fost numită ”Adele de România”, atât datorită calităților vocale, cât și aspectului fizic. Oana avea 115 kilograme în 2011.

Oana Radu, transformare incredibilă

Vocea României i-a deschis Oanei Radu drumul către succes. A început să colaboreze cu mai mulți artiști cunoscuți, iar piesele sale au prins foarte bine la public. Pe lângă talentul muzical, Oana a impresionat și prin schimbările majore pe care le-a făcut în ceea ce privește aspectul fizic.

În doar 6 luni, aceasta a reușit să slăbească nu mai puțin de 53 de kilograme. Nu a fost însă deloc ușor. Artista și-a schimbat complet regimul alimentar și a adoptat o dietă hiperproteică. În plus, a mers la sală și la masaje corporale. Slăbitul excesiv a venit însă și cu părți mai puțin plăcute. Oana a recunoscut că a apelat la chirurgia estetică pentru a înlătura pielea lăsată de pe brațe și pentru a-și remodela sânii.

Artista a dezvăluit și că mai are momente în care trișează și mănâncă tot ce are poftă, dar încearcă să nu-și facă un obicei din acest lucru. În plus, a negat vehement că și-ar fi făcut operație de micșorare a stomacului, așa cum s-a vehiculat.

”În perioada în care m-am apucat eu de slăbit, nu cred că aveam 100 de Euro disponibili, dar 10.000, oameni buni?! Recunosc că la un moment dat mă gândeam la asta. I-am propus bunicii mele să ne vindem apartamentul, să mă operez, și cu restul de bani să ne mutăm undeva, într-un apartament cu chirie. Bunica mea nu a vrut”, a povestit Oana Radu.

După ce a slăbit spectaculos prima dată, artista s-a îngrășat din nou și o perioadă nu a mai vrut să apară în public. A dat însă dovadă de foarte multă ambiție și cu un regim adecvat, combinat cu sport, a ajuns din nou la silueta dorită.